Termenii programului de parteneri Commerce OS
Acești termeni ("Termenii Programului") reglementează relația dintre Commerce OS ("noi", "Furnizorul") și persoana fizică sau juridică ce aplică, este aprobată și activează ca partener de referință ("Partenerul", "tu").
Prin aplicarea în programul de parteneri și/sau prin semnarea acordului de parteneriat ulterior, declari că ai citit, înțeles și acceptat acești Termeni în integralitatea lor. Termenii Programului completează (nu înlocuiesc) [Termenii și Condițiile generale](/legal/terms) și [Politica de confidențialitate](/legal/privacy).
1. Definiții
- Program — programul oficial de referral al Commerce OS, prin care Partenerii recomandă Sistemul către operatori de ecommerce eligibili și primesc o comisie pe veniturile generate.
- Partener — persoană fizică (PFA, II) sau persoană juridică (SRL) aprobată de Furnizor în urma aplicării pe [/referral](/referral), aflată în relație contractuală activă prin acordul de parteneriat.
- Client recomandat — operator de ecommerce care: (a) accesează website-ul Commerce OS prin linkul unic al Partenerului, (b) este atribuit Partenerului prin mecanismul first-touch descris la art. 4, și (c) semnează ulterior un contract RENT sau OWN.
- Comision — 10% aplicat o singură dată asupra sumei one-time efectiv încasate de Furnizor de la Clientul recomandat (onboarding fee pe RENT sau preț de achiziție pe OWN), conform mecanismului de la art. 5.
- Cookie window — fereastra de 90 de zile calendaristice de la prima atingere a linkului de referral, în care semnarea unui contract de către Client este atribuită Partenerului.
- Sistem — platforma software proprietară Commerce OS, definită în [Termenii și Condițiile generale](/legal/terms).
2. Eligibilitate și aprobare
2.1. Aplicare. Orice persoană poate aplica prin formularul de pe [/referral](/referral). Aplicarea presupune furnizarea de date reale despre identitate, audiență și canalele de promovare.
2.2. Aprobare discreționară. Furnizorul aprobă sau respinge aplicațiile la libera sa apreciere, fără obligația de a motiva decizia. Aprobarea poate fi suspendată sau retrasă oricând, conform art. 9.
2.3. Criterii orientative (nelimitative): autenticitatea și relevanța audienței față de operatorii de ecommerce 5M+ RON/an, calitatea pitch-ului, reputația publică, absența semnalelor de fraudă sau conflict de interese.
2.4. Aplicarea nu generează drepturi. Trimiterea aplicației nu creează niciun drept contractual; relația de parteneriat se naște exclusiv prin semnarea acordului de parteneriat (OTP email) și activarea contului partener.
3. Materiale de marketing și utilizarea brandului
3.1. Licență limitată de marcă. Furnizorul îți acordă o licență neexclusivă, revocabilă, intransmisibilă și fără drept de sublicențiere de a folosi numele "Commerce OS", logo-ul și materialele de marketing exclusiv în scopul promovării onești a Sistemului către audiența ta.
3.2. Materiale aprobate. Poți folosi: (a) link-ul tău unic de referral, (b) screenshot-urile și textele puse la dispoziție în dashboard-ul partenerului, (c) citate publice de pe website-ul Commerce OS. Orice alt material (creative-uri proprii, video, copy de email, advertorial) trebuie aprobat în scris înainte de publicare.
3.3. Interdicții explicite. Îți este strict interzis:
- să modifici, traduci, decompilezi, asamblezi invers sau să creezi opere derivate pornind de la Sistem, codul sursă, documentația sau materialele de marketing;
- să folosești numele "Commerce OS", variațiuni ortografice, transliterații sau marca în nume de domeniu, conturi social media, URL-uri sau handle-uri fără acord scris;
- să licitezi pe brand-keywords ("commerce os", "commerceos", variațiuni) în Google Ads, Meta Ads sau orice rețea publicitară plătită;
- să faci afirmații false, înșelătoare sau exagerate privind funcționalitatea, performanțele sau prețurile Sistemului;
- să te prezinți drept angajat, reprezentant oficial, partener exclusiv sau revânzător autorizat al Commerce OS;
- să distribui Conținut Confidențial (definit în Termenii generali) — inclusiv documentație internă, video-uri de produs, capturi de performanță reală — către terți neaprobați.
3.4. Conformitate publicitară. Promovarea trebuie să respecte legislația aplicabilă (Codul consumului, OG 21/1992, Regulamentul UE privind publicitatea, GDPR), să dezvăluie clar caracterul de recomandare plătită ("partner", "ad", "#parteneriat") și să nu compare denigrator Commerce OS cu competitorii.
4. Atribuire (tracking)
4.1. First-touch, 90 de zile. Atribuirea se face pe baza primei atingeri a linkului tău unic de referral, înregistrată prin parametri UTM, cookie first-party (HttpOnly, SameSite=Lax) și bind server-side la formularul de whitelist. Fereastra de atribuire este de 90 de zile calendaristice de la prima vizită.
4.2. First-touch tie-break. Dacă un Client a fost atins de două sau mai multe link-uri partenere distincte în fereastra de 90 de zile, atribuirea revine primului partener care a generat atingerea înregistrată (first-touch wins).
4.3. Cookies și consimțământ. Tracking-ul este condiționat de consimțământul Clientului pentru cookie-uri funcționale/marketing, conform [Politicii de cookies](/legal/cookies). Dacă Clientul refuză cookie-urile, atribuirea poate fi pierdută — fără despăgubire pentru Partener.
4.4. Auto-referral interzis. Nu poți utiliza propriul link pentru a achiziționa Sistemul tu însuți, prin entități controlate, prin rude până la gradul II sau prin orice schemă de structurare similară. Astfel de tranzacții sunt anulate și nu generează comision.
5. Comision și plată
5.1. Cuantum. Comisionul este 10% aplicat o singură dată asupra sumei one-time efectiv încasate de Furnizor de la Clientul recomandat:
- pentru un contract RENT: 10% × onboarding fee (orientativ 45.000 RON la oferta curentă → aprox. 4.500 RON Comision);
- pentru un contract OWN: 10% × prețul de achiziție (orientativ 250.000 RON la oferta curentă → aprox. 25.000 RON Comision).
Sumele orientative reflectă oferta publică actuală a Furnizorului și pot fi actualizate; rata procentuală rămâne cea de la momentul semnării Clientului.
5.2. One-shot per Client. Comisionul se plătește o singură dată per Client recomandat, la încasarea efectivă a sumei de mai sus. Pentru evitarea oricărui dubiu, Partenerul nu primește Comision pentru: (a) revenue share-ul lunar de 10% pe care Clientul îl plătește către Commerce OS în modelul RENT; (b) renewals sau extensii (modelul RENT este pe durată nedeterminată, fără retaxare anuală); (c) servicii adiționale, custom development sau abonamente paralele contractate de Client; (d) plățile de infrastructură ale Clientului către vendorii săi (Vercel, MongoDB Atlas, OpenAI, ImageKit, Resend), care nu trec prin Furnizor.
5.3. Perioada de calificare. O plată generează comision doar după 30 de zile calendaristice de la încasare, în care plata nu este rambursată, contestată (chargeback) sau anulată. Comisionul aferent unei plăți rambursate ulterior se compensează din comisioanele viitoare.
5.4. Prag minim payout. Plata efectivă se face când soldul cumulat de comision depășește 500 RON net. Sub acest prag, comisionul rămâne acumulat și se reportează în luna următoare.
5.5. Cadență. Payout-urile se procesează lunar, în primele 10 zile lucrătoare ale lunii N+1, pentru comisionul calificat la finalul lunii N.
5.6. Documente fiscale. Pentru a primi plata, Partenerul trebuie să fie înregistrat fiscal (PFA, II sau SRL) și să emită factură către Commerce OS pe baza unui sumar lunar generat în dashboard. Plățile către persoane fizice neînregistrate nu sunt posibile.
5.7. Taxe. Partenerul este responsabil exclusiv pentru declararea și plata oricăror impozite, contribuții sociale sau TVA aferent veniturilor primite. Furnizorul nu reține impozit la sursă decât în cazurile prevăzute imperativ de lege.
6. Anti-fraudă
6.1. Sunt considerate fraudă și conduc la anularea comisionului, închiderea contului și răspunderea civilă/penală după caz, fără limitare:
- auto-referral (art. 4.4), inclusiv prin VPN, schimbare de IP, identități fictive;
- crearea de lead-uri false, semnături false, contracte semnate cu identități uzurpate;
- manipularea cookie-urilor, parametrilor UTM sau a oricărui mecanism de tracking;
- spam, cold-email masiv neconform GDPR, cumpărare de trafic incentivizat (paid-to-click, mecanic-rewarded);
- licitație pe brand-keywords (art. 3.3);
- afirmații publice false despre performanțele Sistemului sau despre clienții Commerce OS;
- orice altă conduită care, în mod rezonabil, prejudiciază reputația sau interesele Furnizorului.
6.2. Detecție automată. Furnizorul operează un sistem de detecție automată (heuristici pe IP, device fingerprint, viteză de aplicare, similitudine de date) care poate marca aplicații sau referral-uri ca suspecte. Marcarea declanșează o revizuire manuală în maximum 14 zile.
6.3. Suspendare preventivă. Pe durata revizuirii, plățile către Partener pot fi suspendate. Dacă suspiciunea nu se confirmă, plățile reluate includ retroactiv perioada de blocare.
7. Confidențialitate
7.1. Toate informațiile primite în calitate de Partener — inclusiv volumele de plăți ale Clienților, rate de conversie agregate, prețuri negociate, roadmap de produs, conținut din documentație — sunt strict confidențiale și pot fi folosite exclusiv pentru îndeplinirea obligațiilor din acordul de parteneriat.
7.2. Obligația de confidențialitate produce efecte pe durata acordului și 3 ani după încetare, indiferent de motiv.
7.3. Datele cu caracter personal sunt prelucrate conform [Politicii de confidențialitate](/legal/privacy), Furnizorul fiind operator pentru relația cu Partenerul.
8. Proprietate intelectuală
8.1. Toate drepturile rămân la Furnizor. Niciun element al acestor Termeni, al programului sau al licenței de marketing (art. 3.1) nu transferă către Partener vreun drept de proprietate intelectuală asupra Sistemului, codului sursă, modelelor de date, algoritmilor, design-ului, mărcilor înregistrate sau nedrescrise, documentației sau oricăror creații protejate prin drept de autor sau drepturi conexe.
8.2. Materialele Partenerului. Conținutul original creat de Partener pentru promovare (review-uri, posturi, video-uri proprii) rămâne în proprietatea sa, cu condiția respectării art. 3.3. Partenerul acordă Furnizorului o licență neexclusivă, gratuită și mondială de a re-publica acest conținut pe canalele oficiale Commerce OS, cu menționarea sursei.
8.3. Feedback. Sugestiile, ideile sau propunerile transmise de Partener către Furnizor pot fi folosite liber și fără compensație, fără a crea vreun drept de proprietate intelectuală în favoarea Partenerului.
9. Durată, suspendare și încetare
9.1. Durată. Acordul de parteneriat este pe durată nedeterminată și produce efecte din momentul semnării OTP.
9.2. Încetare unilaterală. Oricare dintre părți poate denunța unilateral acordul cu un preaviz scris de 30 zile calendaristice, fără penalități și fără obligația de a motiva.
9.3. Încetare de drept (fără preaviz). Furnizorul poate închide imediat contul Partenerului în caz de: fraudă constatată (art. 6), încălcare a art. 3.3, neplată a taxelor proprii, intrare în procedură de insolvență, condamnare definitivă pentru infracțiuni de natură economică.
9.4. Efectele încetării. La încetare:
- comisioanele calificate și neplătite până la data încetării se achită la prima cadență ulterioară (art. 5.5);
- comisioanele necalificate (în perioada de 30 zile sau sub prag) se sting, mai puțin în cazul încetării din motive imputabile Furnizorului, când se plătesc integral;
- licența de marcă (art. 3.1) încetează imediat și Partenerul trebuie să retragă toate referințele la Commerce OS din materialele sale active;
- Comisionul fiind o sumă one-shot per Client, încetarea Acordului nu afectează Comisioanele deja calificate pentru Clienții semnați anterior și nu generează drepturi reziduale (trailing commission) pentru evenimente ulterioare.
10. Răspundere
10.1. Limitarea răspunderii Furnizorului. Răspunderea totală a Furnizorului față de Partener pentru orice cauză, indiferent de natura juridică, este limitată la totalul comisioanelor plătite Partenerului în ultimele 12 luni.
10.2. Excluderea daunelor indirecte. Furnizorul nu răspunde pentru pierderi de profit, oportunitate, reputație sau orice daune indirecte sau consecvente suferite de Partener.
10.3. Despăgubire. Partenerul îl despăgubește pe Furnizor pentru orice prejudiciu cauzat prin: încălcarea art. 3.3, fraudă, afirmații publice nelegale despre Sistem sau Clienți, încălcarea legislației aplicabile în promovare.
11. Modificări
11.1. Furnizorul poate modifica acești Termeni cu notificare scrisă prealabilă de minim 30 zile către Partener (email + dashboard).
11.2. Modificările care nu sunt în defavoarea materială a Partenerului (corecții, clarificări, ajustări operaționale) pot fi efectuate fără preaviz, cu notificare ulterioară.
11.3. Modificarea cuantumului comisionului (art. 5.1) sau a duratei de atribuire (art. 4.1) în defavoarea Partenerului se aplică doar pentru Clienții recomandați după intrarea în vigoare a modificării. Clienții deja atribuiți rămân pe condițiile contractuale anterioare.
11.4. Dacă Partenerul nu acceptă modificarea, are dreptul să denunțe acordul conform art. 9.2 în termen de 30 zile de la notificare.
12. Diverse
12.1. Independență. Partenerul acționează ca prestator independent, nu ca angajat, agent, mandatar sau reprezentant legal al Furnizorului. Niciun element din acord nu creează o relație de muncă, asociere în participațiune sau franciză.
12.2. Cesiune. Partenerul nu poate cesiona drepturile sau obligațiile sale din acord fără acord scris prealabil. Furnizorul poate cesiona liber în cadrul unei reorganizări corporative.
12.3. Notificări. Orice notificare se trimite prin email la adresele de contact înregistrate în dashboard.
12.4. Forță majoră. Niciuna dintre părți nu răspunde pentru neexecutare cauzată de forță majoră, conform definiției din Codul civil român.
12.5. Nulitate parțială. Dacă o clauză este declarată nulă de o instanță competentă, restul Termenilor rămâne în vigoare.
12.6. Limba. Versiunea în limba română este versiunea autentică. Traducerile în alte limbi sunt informative.
13. Lege aplicabilă și jurisdicție
13.1. Acești Termeni sunt guvernați de legea română.
13.2. Orice litigiu se soluționează pe cale amiabilă. În lipsa unei înțelegeri în termen de 30 zile, competența exclusivă revine instanțelor de la sediul Furnizorului din România.
13.3. Pentru consumatori (acolo unde aplicabil), prevederile imperative privind protecția consumatorului prevalează asupra clauzelor contrare.
Contact: pentru întrebări legate de program, scrie la adresa de contact afișată pe website. Vom răspunde în maximum 5 zile lucrătoare.